Regulament
Tabăra „Nomad” by Nomad Adventure
ÎNSCRIEREA
-
Înscrierea reprezintă achitarea avansului de 250lei/ participant; în cazul neachitării avansului rezervarea
se anulează si veți fi contactat telefonic. Avansul achitat în momentul înscrierii nu se restituie, cu
excepție cazurile medicale justificate; banii nu vor fi restituiți în cazul părăsirii premature a taberei.
DOCUMENTE
-
Adeverință medicală „clinic sănătos pentru participarea în tabără”, eliberată de medicul de familie pentru toți
participanții (inclusiv profesori) și acord parental pentru toți minorii.
SOSIREA ÎN TABĂRĂ
-
Profesorii/ părinții / tutorii / însoțitorii vor semna acordul parental pentru venire și plecare (în cazul în
care cea din urmă se realizează prematur).
-
Participanţilor nu le este permis să părăsească tabăra fără înștiințarea și acordul coordonatorului taberei și
al profesorului însoțitor.
- Accesul părinților/ tutorilor legali ai participanților în tabără este interzis, cu excepția cazurilor
medicale ce necesită însoțitor. Aceste cazuri trebuie anunțate la înscrierea în tabără.
CAZARE
-
Nu pot fi cazați în aceeași cameră participanți de sex opus, cu excepția fraților și a surorilor.
-
Între ora stingerii și ora trezirii, participanții nu se vor plimba pe holuri sau în celelalte camere și vor
păstra liniștea.
-
Participanții vor avea grijă să nu deterioreze bunurile aflate în dotarea taberei (mobilier, aparatură,
pereți etc.).
- Participanţii nu vor deține și/sau utiliza în perimetrul taberei obiecte care pot provoca degradarea spațiilor
de cazare (jucării lipicioase care pot afecta pereții, slime, modelino etc.).
-
În cazul în care participanții, în mod deliberat sau nu, produc daune unității de cazare, echipamentelor,
altor persoane etc., părinții/tutorii legali se obligă ca să suporte costurile aferente.
-
Orice defecțiune se semnalează coordonatorului taberei sau animatorilor.
SIGURANȚĂ
- Participanții nu vor deține sau folosi obiecte care pot pune în pericol sănătatea lor sau a altor persoane
(obiecte contondente, tăioase, puști cu bile, lasere etc.). Achiziția obiectelor de acest gen, sub formă de
suveniruri, este interzisă, în caz contrar, ele vor fi predate profesorilor, iar copiii le vor primi înapoi de
la aceștia în ziua plecării.
- Sunt interzise alergarea și îmbrâncirea (spații interioare și exterioare). Se va acorda atenţie urcării şi
coborârii scărilor.
-
Participanții nu vor deține sau consuma substanţe interzise (alcool, tutun, droguri, băuturi energizante
etc.).
-
La activități și ateliere, participanții vor respecta întocmai regulile de siguranță prezentate de animatori.
-
Participanţii nu au voie să se caţere pe clădiri, stâlpi, copaci, garduri, instalaţii sportive, să se aplece
peste marginile fântânilor, balcoanelor etc.
-
Participanții se vor asigura înainte de a traversa strada.
-
În drumeţii, participanţii nu vor părăsi grupul și vor urma regulile indicate înainte de plecare.
-
Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru pierderea sau dispariția obiectelor participanților.
-
Pe perioada taberei copii sunt supravegheați și instruiți de minim un animator la 10 copii, atât în timpul
activităților, cât și în pauze și la culcare.
MEDICAL
- Nu este permisă păstrarea în camere a medicamentelor. În situația când copilul dvs. este sub tratament pe
perioada taberei, medicamentele se predau asistentei/asistentului medical al taberei, iar tratamentul va fi
administrat conform prescripției medicului. Ele vor fi administrate și returnate la finalul taberei. Tabăra are
o trusă de prim ajutor care acoperă situațiile ce pot apărea și pot fi gestionate de echipa noastră. În cazul
alergiilor (alimentare și medicale) vă rugăm să precizați natura lor și tratamentul impus de medic.
- Părinţii se obligă să furnizeze informaţii complete despre starea de sănătate a copiilor, posibile alergii,
predispoziţii la diferite boli, precum şi afecţiuni cum ar fi lipsa de calciu, anemie, astm bronsic, tahicardie
etc.
PROGRAM
- Participanții se angajează să participe integral la toate activitățile din programul taberei.
-
Tabăra Nomad este o tabără tip “Concurs”. Pe parcursul săptămânii, copiii vor aduna puncte pentru echipa lor.
Acestea se câștigă prin buna realizare a activităților în care copiii sunt implicați. În cazul în care
comportamentul copiilor (atât în timpul atelierelor, cât și în timpul pauzelor și culcării) este neadecvat se
impun 2 consecințe:
- - scăderea de puncte
- - câteva genoflexiuni, în cazul în care copilul nu cooperează după scăderea de puncte.
- Fiecare membru al taberei este responsabil de păstrarea curățeniei în camera, în spațiile de activități,
precum și pe traseul drumețiilor.
- Participanţii vor primi o bandană, pe care o vor purta pe toată durata taberei la mână, pe cap sau la gât.
- Participanții vor avea o atitudine respectuoasă față de toate persoanele din tabără și nu vor deranja prin
comportamentul lor pe ceilalţi participanţi.
- Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru accidentele cauzate de nerespectarea prezentului
regulament.
- În cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea activităților conform programului inițial,
organizatorul își rezervă dreptul să modifice activitățile în așa fel încât siguranța și sănătatea
participanților să nu fie pusă în pericol.
- Încălcarea regulamentului poate atrage după sine consecințele:
- - coordonatorul va lua imediat legătura cu profesorul însoțitor;
- - eliminarea copilului din tabără; în acest caz, costurile taberei nu vor fi returnate, iar
părinții/tutorii
se obligă să recupereze participantul înainte de sfârșitul taberei.
PROTECȚIA DATELOR PERSONALE
- Toate fotografiile și filmările din cadrul evenimentelor (tabere, excursii, ateliere, etc.) sunt proprietatea
instituției organizatoare și pot fi folosite în scop de promovare.
- Nomad Adventure S.R.L., persoană juridică română cu sediul social în Sat Mărăcineni, Comuna Mărăcineni, jud.
Argeș, înregistrată la Registrul Comerțului, cod fiscal 48829403, în calitate de prestator servicii, având în
vedere prevederile din Legea 129/2018 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu
caracter personal aduce la cunoștință următoarele:
- - Informaţiile oferite de dumneavoastră ce conțin date de identificare și cu caracter personal vor fi
folosite în
scopul întocmirii documentelor, în scop statistic, cu respectarea prevederilor legale.
- - Acestea nu vor fi prelucrate și publicate, pentru informarea publicului, decât cu informarea mea
prealabilă
asupra scopului prelucrării sau publicării și obținerea consimțământului în condițiile legii.
- - Stocarea datelor se va face pe perioadă de 5 ani, cu excepția datelor care sunt necesare pentru
contabilitate și administrație care vor fi păstrate până când o impun normele legale în vigoare.